Voi acceptati advertoriale despre orice pe blogul vostru? {28}

Am fost pus azi în situația de a refuza 2 advertoriale pe bani. Nu am făcut-o pentru că oferea prea puțin, ci pentru simplul fapt că nu se potriveau blogului meu.

Unul dintre ele era despre piese auto, ori voi știți ca pe blogul meu nu am scris niciodată despre mașini, și nu pentru că nu îmi plac, ci pentru că momentan nu am nici o legatura cu ele. Urmează să devin sofer și cel mai probabil o sa scriu primul articol despre mașini atunci când îmi voi cumpara prima mea mașină.

Celălalt era despre țiglă metalică, iarăși un subiect total pe langă ce scriu eu pe blog.

Inteleg că pe el nu îl interesa cine mă citește și alte lucruri, făcând asta pentru SEO, dar pe mine mă interesează. Nu pot să pun astfel de articole pe blog atâta timp cât nu au nici o legatură cu ce scriu eu de obicei.

Și bineînțeles, vin și vă întreb pe voi. Ați accepta advertoriale dacă nu au legatura cu ce scrieți voi pe blog?