Vremurile de altadata…

Voi vi le amintiţi? Sincer eu da, şi poza de mai sus se potriveşte perfect cu vremurile respective.

Îmi amintesc cu drag de vremurile când eram copil, îmi petreceam vacanţa de vară la casă bunicilor. Nu aveam alte griji, decât să dau de mâncare la animale, lucru pe care oricum nu îl făceam. Eram prea ocupat să merg la pescuit, la scăldat şi la fotbal cu copii din sat. Nu aveam griji decât când venea mama la sfârşit de săptămâna să îmi facă mâncare, şi atunci aveam griji pentru că vecina îi zicea tot ce făceam….şi ştiţi voi ce urma.

Pe măsură ce m-am mărit, am început să ies în oraş la bere sau la discotecă cu prietenii. Erau vremuri faine, că tare ne mai distram. Lucrul ăsta îl fac şi acum, dar destul de rar. Erau vremuri când toată ziua alergăm cu rolele prin oraş…şi culmea, nu aveam burta pe care am dobândit-o stând zilnic 10-12 ore în faţa calculatorului.

Erau vremuri când nu stăteam mai mult de 1 oră la calculator, şi atunci doar să mă joc, nicidecum să scriu pe blog, twitter sau facebook.

Mie sincer îmi este tare dor de vremurile de altădată. Vouă nu vă este dor?

Sursa foto

Acest articol este pe cât se poate de real, dar l-am scris și pentru a participa la mini-concursul organizat de Cristian Manafu pentru a alege un blogger oficial la Social Networks Conference.

Invata de la cei mai buni la Social Media Summer Camp

297_thumb

Detii o companie si vrei sa inveti cum sa-ti promovezi mai bine afacerea pe internet? Pe cont propriu iti va lua foarte mult timp, te vei lovi de multe probleme si intr-un final vei considera ca nu se merita, banii si timpul investit nu ii vei scoate niciodata. Insa, problema nu se pune asa. Intotdeauna exista o cale mai usoara de a invata ceea ce altora le-a luat ceva ani sa invete. Ce-i drept, ei au investit bani si timp in asta, dar au reusit sa o faca atat de bine incat acum stiu cam tot ce trebuie pentru o promovare buna si de efect al unui brand/serviciu. Asa ca nu iti ramane sa investesti decat o suma modica si timp de 3 zile ai ocazia sa inveti multe tactici de promovare de la cei mai mari oameni din online-ul Romaniei.

Sa zicem ca nu detii o companie, ci esti un simplu blogger, la inceput de drum si vrei sa inveti bune practici de blogging si alte tips&tricks. Ei bine, acum ai ocazia sa inveti de la cei mai mari bloggeri din Romania. Cum? E simplu, se numeste Social Media Summer Camp.

La Social Media Summit Sibiu se discuta despre posibilitatea unui astfel de eveniment, si dupa cum vedeti, Revista Biz nu sta pe loc. Oamenii care sunt in spatele revistei fac lucrurile sa se intample, si ca de obicei, o fac bine.

Ce se va intampla acolo? Pe principiul stabilit de Revista Biz “Work Hard, Play Hard!” cele 3 zile de Social Media Summer Camp cuprind:

  • cinci sesiuni de workshopuri si traininguri cu top 15 cei mai influenti bloggeri din Romania
  • actiuni pe grupuri de lucru
  • teme si interactiune peer-to-peer dar si traininguri
  • jocuri outdoor, foc de tabara si petreceri

Site-ul este gata si am aflat si cine sunt cei 15 influenceri ce vor lua parte la Social Media Summer Camp, iar ei sunt dupa cum urmează:
Vali Petcu
Cristi China Birta
Cristian Manafu
Cristi Dorombach
Cetin Ametcea
Cristian Șutu
Alexandru Negrea
Andrei Crivăț
Adi Hădean
Andrei Ciubotaru
Victor Kapra
Dan Dragomir
Costin
Dragoș Stanca
Radu Bazăvan

După cum vedeți, numai nume mari din online-ul Românesc, așa că nu mai sta pe gânduri si fi pe fază. Formularul de înscriere il găsiți pe www.bizforum.ro/smsummercamp