Se merita sa mergi la Peninsula !

Sincer, este prima oară când merg la acest festival, dar a meritat din plin. Am avut parte de acreditare de presă din partea organizatorilor şi am avut acces la conferinţe de presă, în faţa scenei pentru a face poze artiştilor şi chiar să luăm interviuri.
Evident unele trupe aveau propriile reguli cu privire la conferinţe, poze şi interviuri, dar asta nu a fost o problemă.

Organizarea a fost excepţională, şi nu am ce să le reproşez. Am avut unde să-mi încarc telefonul de fiecare dată când am rămas fără baterie, am avut acces în Complexul Weekend gratuit, unde am mers zilnic pentru a ne răcori. Mâncarea de acolo este bună şi sincer mi-ar place să stau în Târgu Mureş având în vedere că este un oraş tare frumos.

În prima zi am fost foarte impresionat de spectacolul oferit de trupa Zdob şi Zdub. O trupă plină de energie, începând de la solist şi până la omu de la tobe. S-a dansat foarte mult şi spre final toată lumea a cerut bis. Băieţii au cântat şi două piese noi de pe albumul ce urmează să fie lansat.

După Zdob şi Zdub, urma concertul celor de la Guano Apes, care contrar aşteptărilor tuturor, nu au oferit cine ştie ce spectacol. Eu am stat doar la 2 melodii în faţa scenei.

În rest? Am mai luat parte la spectacolul oferit de Kasabian, o trupă britanică care făcea pământul să vibreze sub mine (de la bas bineînţeles), am ascultat câteva piese live cântate de ROA şi m-am distrat foarte bine alături de Neydamn în cortul Freedom. Am dansat timp de o oră pe ritmurile muzicii trance şi m-am simţit excelent.

Să nu lungesc prea mult vorba, au fost 3 zile de distracţie maximă alături de câţiva oameni foarte faini, pe unii dintre ei îi ştiam, iar pe ceilalţi i-am cunoscut cu această ocazie. Mi-a făcut plăcere să iau parte la acest festival şi sper să pot repeta experienţa şi anul viitor.

În încheiere vreau să mulţumesc organizatorilor de la Peninsula pentru acreditare şi nu în ultimul rând persoanelor care mi-au fost alături la distracţie:  Lenesu, Anca, Mihai, Catalin Heghes, Albu Ionel, Kriogen, Dorin, Teodora Cabut, Ioana, Sasha, Andrei, Doro plus mulți alții cărora nu le-am reținut numele.

Poze găsiți aici.

8 Comments

    • Crede-ma ca daca erai acolo iti placea si tie. Se face atmosfera, mai ales daca esti cu prieteni…nu ai cum sa nu te distrezi. Recunosc, nu toate trupele au fost pe gustul meu, dar m-am distrat si asta conteaza cel mai mult :)

      Reply

Leave a Comment.