Cum convingi colegii sa adopte social media?

Deși lucrez din martie anul trecut în cadrul OpticNet Serv, mi-a luat mai mult timp să mă acomodez decât am crezut. De ce? Simplu, eu veneam în firma cu anumite viziuni și target-uri, cu propuneri și idei multe. Idei care…nu toate s-au materializat, însă…nu mi-am pierdut speranța. Și am continuat în încercarea mea de a determina și colegii să adopte Social Media.

Am început prin a-mi duce șeful la Social Media Summit Iași, de unde a venit încântat și cu ceva idei de pus în practică în cadrul firmei. Ce-i drept…când colegii au văzut ideea respectivă se uitau cam ciudat la mine…dar le-a trecut.

Am mers apoi la Social Media Summit Sibiu, unde am învațat ceva lucruri utile și care le-am împarțit și cu, colegii. Astfel, am creat un blog al companiei (nu de brand), unde să îi învaț cum se scrie un articol pe blog, cum se instalează un wordpress și alte lucruri. Am reușit să îi învăț aceste două lucruri și acum am trecut la atac să îi conving să-și facă și conturi de twitter unde să poata interacționa cu alți oameni care au pasiuni comune cu ale lor.

Sper în viitorul apropiat să pot spune ca am reușit și acest lucru. Sunt totuși mulțumit că șefii sunt deschiși către acest domeniu. Voi cum ați face sa vă convingeți colegii?

2 Comments

  1. Am incercat si eu sa creez o cultura de SM in mai multe companii. Problema e ca aceste conturi consuma timp si scad din productivitatea angajatilor. Oricat de “cool” ar fi sa ai blogul companiei, in care mai multi angajati pot scrie despre activitatea ei, acest lucru e greu de facut pentru ca:
    -oamenii nu inteleg SM
    -nu toata lumea are o inclinatie spre a scrie (gadeste-te la compunerile din ciclul primar la care apelai foarte des la parinti – acelasi stres il pot resimti si colegii tai)
    -prea multe stiluri de scris confuzeaza consumatorul si pana al urma va refuza sa mai acceseze acel site.

    Plus ca exista si downsize-ul, atunci cand angajatii ating frustrarea si si-o manifesta pe aceste medii. Not cool, not good for teh company.

    Uita-te la politicile de comunicare pe SM ale companiilor mari, poate-ti dau o idee.

    Reply
  2. Ai dreptate Andreea, insa productivitatea lor nu prea are cum sa scada. Iti explic si de ce.
    Un om este de vanzari pe partea de servicii internet. El sta mai tot timpul la calculator si cauta posibili clienti. Sunt multi care scriu despre lucruri utile in vanzari, si el nu le vede…poate i-ar folosi.
    O colega este Assistant manager, facturi, etc….dar in restul timpului nu prea are ce face, la fel, ar putea folosi retelele sa isi dezvolte abilitatile de comunicare.
    Mai este un baiat pe tehnic, pasionat de muzica(dj in timpul liber), etc. Sunt convins ca el ar gasi oameni cu care sa discute despre aceasta pasiune a lui, + ar putea face schimb de experiente pe partea de networking, linux, routing and stuff.

    Reply

Leave a Comment.