Azi am inima trista…

În 2010 a început serialul Spartacus. Actorul principal era Andy Whitfield, un actor de care nu auzisem până atunci. Mi-a plăcut serialul şi sunt convins că şi altora le-a plăcut. Contrar a ceea ce credeţi voi mie îmi plăcea mai mult povestea şi bătăile decât scenele semi-porno.

După 13 episoade frumoase s-a încheiat primul sezon. Am aşteptat cu nerăbdare următorul sezon, însă vestea prin care se anunţa că Andy nu va mai juca rolul principal fiind bolnav de cancer m-a cam dat pe spate. Mă gândeam dacă să mă mai uit în continuare având în vedere că nici un film/serial nu mai e la fel fără actorul care îl consacreaza. Şi totuşi m-am uitat şi la cele 6 episoade scoase de producători la repezeală să nu piardă audienţa.

După ce vestea prin care se anunța că Andy și-a revenit, speram că sezonul 2 (cel adevărat) va începe tot cu el în rolul principal, însă nu a fost aşa.

Azi am citit o veste care mi-a lăsat inima cam tristă, tristă că o persoană în vârstă de 37 s-a stins din viaţă din cauza unei boli care nu iartă. Azi, Andy Whitfield a murit de cancer, un actor tanar si cu mult potential.

Păcat că s-a terminat aşa repede.

3 Comments

Leave a Comment.