Am jucat baschet contra juniorilor Asesoft !

bloggerii_din_Ploiesti_basket

Saptamana trecuta Blogosfera Prahoveana a primit o provocare de la Juniorii Asesoft. Evident ca mai multi bloggeri Prahoveni au raspuns provocarii si s-au prezentat sambata dimineata la sala de sport a Liceului 1 Mai din Ploiesti.

Eu m-am trezit de la 7:30 si mi-am facut incalzirea acasa cu o cafea buna, mi-am pus tot echipamentul (pantaloni scurti, adidasi si tricou) in rucsac si la 8:10 plecam spre locatia unde urma sa joc baschet.

Echipa bloggerilor i-a avut in componenta pe Bogdan Cojocaru, Dragos Irimia, Adrian Rotaru, sotul Vienelei si subsemnatul. Chiar daca Haotik a insistat ca el vrea sa fie majoreta, am considerat ca este mai bine sa nu faca asa ceva pentru ca sigur fugeau toti copii din sala, asa ca l-am trecut la rezerve impreuna cu Ana Musat si Vienela.

Desi nu ne-am dus acolo sa castigam, ci mai mult sa facem miscare si sa-i vedem in actiune pe copii de la Asesoft Junior, am reusit (cu ajutorul lui Cojo) sa castigam meciul. Eu nu am tinut scorul, nu am stat sa numar cate pase de cos am dat sau cate puncte am inscris. Eu m-am bucurat de miscarea facuta alaturi de alti bloggeri Prahoveni si de ocazia de a vedea acei copii practicand un sport frumos.

Cum eu nu am stat prea mult pe margine (aproape deloc) nu am apucat sa fac poze sau sa filmez, asa ca va rog sa vizitati  urmatoarele bloguri daca sunteti interesati sa vedeti cateva poze din timpul meciului: Haotik si Ana Musat.

Concluzia? A fost o provocare frumoasa la care voi raspunde si pe viitor. Pe langa acest aspect, am vazut catiga juniori care chiar au potential si sper sa-i revad si anul viitor in primavara cand poate ii vom provoca noi la un meci.

4 Comments

  1. Mulţumesc pentru aprecieri. Am avut echipă care să mă ajute şi am reuşit împreună să facem faţă juniorilor Asesoft propulsaţi de Duracell :)

    Reply

Leave a Comment.